Parlamentul a aprobat, joi, 16 aprilie, în şedinţă online, hotărârea privind încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile pe teritoriul României. Documentul  cuprinde şi obligaţii pentru Guvern, una dintre acestea fiind ca Executivul Orban să prezinte săptămânal un raport privind măsurile luate.

 

S-au înregistrat 404 voturi ”pentru”, 29 de voturi ”împotrivă” și 5 abțineri.

Pro România şi ALDE, prin vocile liderilor Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu, au anunţat că se opun prelungirii măsurilor de restricţie, motiv pentru care votul a fost împotrivă.

USR, UDMR, PMP și minoritățile au pledat pentru încuviințarea decretului prezidențial de prelungire a stării de urgență cu 30 de zile.

 PSD a votat prelungirea stării de urgență, dar CONDIȚIONAT!

Parlamentarii PSD au votat forma distribuită a hotărârii Parlamentului de încuviinţare a măsurii de prelungire a stării de urgenţă. Senatorul PSD Titus Corlăţean a punctat în ședința online că Parlamentul era obligat să introducă nişte clauze democratice "de siguranţă", precum referirea la necesitatea ca Guvernul să respecte şi să aplice pe deplin dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în hotărârea cu privire la încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României. Titus Corlățean a fost desemnat purtătorul de cuvânt al grupului senatorial PSD, fiind primul care a luat cuvântul. Totodată, parlamentarul dâmbovițean este cel care a redactat textul hotărârii Parlamentului, inclusiv stabilirea obligației pentru Guvern de a prezenta legislativului, în termen de 30 de zile de la terminarea stării de urgență, a unui raport complet, detaliat cu măsurile adoptate în situația de criză precum și justificarea lor. Acestea vor fi examinate de parlament și de Curtea de Conturi. 

Corlățean a dat și o adevărată lecție de credință și smerenie pentru guvernanți.

"Pentru că este o zi foarte importantă pentru toţi cetăţenii români şi pentru creştini din ţara asta, e vorba de Joia Mare, vreau să transmit un mesaj guvernanţilor. În această zi foarte importantă, atunci când El a frânt pâinea şi a dat-o ucenicilor să o mănânce şi le-a dat şi vin (...) pentru a-l bea, Iisus nu a făcut acest lucru pentru preamărirea sau pentru puterea Sa. A făcut-o cu multă smerenie şi dragoste pentru ceilalţi, pentru salvarea lor. Un împărat, un rege, un preşedinte, un prim-ministru sau chiar un Guvern care guvernează o naţiune, chiar şi fără legitimitatea unor alegeri în spatele lor, au obligaţia de a guverna pentru ceilalţi, iar în perioadă de încercare pentru naţiune trebuie să o facă cu transparenţă şi corectitudine, fără aroganţă, consultându-se şi cu alţii, în primul rând cu Parlamentul, cu respect şi cu dragoste pentru ceilalţi, pentru naţiune şi chiar cu respect pentru cei care îi critică în mod justificat, pentru că guvernanţii trebuie să redea speranţa naţiunii", a menţionat Corlăţean.

Proiectul de hotărâre pentru încuviinţarea măsurii adoptate de preşedinte privind prelungirea stării de urgenţă prevede la articolul 1 că "se încuviinţează măsura prelungirii stării de urgenţă pe teritoriul României, pentru o perioadă de 30 de zile, instituită de preşedintele României prin Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020".

Mai mult, înainte de votul final din Parlament asupra decretului prezidențial, în comisiile  parlamentare de specialitate au fost introduse, miercuri, încă patru articole care prevăd obligaţii pentru Guvern: