Modalitatea de gestionare a debutului de an școlar preocupă liderii politici din opoziție care se arată îngrijorați de perspectiva imposibilității asigurării condițiilor minime de siguranță.

Deputata Pro România, Oana Vlăducă, susține că guvernul a procedat iresponsabil pe acest subiect fierbinte.
 
"Mai e o săptămână până la redeschiderea școlilor și situația pare critică din perspectiva imposibilității asigurării condițiilor minime de siguranță (1), respectiv (2) impunerii de către minister a unor măsuri absolut aberante.
O spun fără să greșesc: guvernul a procedat absolut iresponsabil pe acest subiect și, din păcate, într-o criză de acest fel, când ere nevoie de un ministru al Educației echilibrat, competent, de bună-credință, noi avem o CATASTROFĂ.
E pandemie în țară din luna martie. Știți când au dat ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății privind aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților de învățământ? Pe 31 august. Și l-au publicat pe 1 septembrie. Citiți-l ca să înțelegeți că e imposibil să pui in aplicare acele norme într-un timp atât de scurt:
http://www.upt.ro/…/OMEC_OMS_nr.5487_1494_2020_31.08.2020_m…
Adică să ai situația asta de mai bine de 6 luni de zile și să vii cu 2 săptămâni înainte să impui primăriilor și școlilor niște condiții pe care nu le pot îndeplini, asta e NENOROCIRE. O nenorocire provocată de un guvern nenorocit, care se gândește doar la alegeri și atât".