Excelența în afaceri a fost premiată și anul acesta de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, cu prilejul galei „Topul firmelor din județul Dâmbovița”.

În cadrul acestei ediții atipice, care s-a desfășurat on-line, din cauza condițiilor impuse de pandemia de COVID 19, fiecare dintre laureați a fost invitat să înregistreze un mesaj, care a fost inclus într-un film dedicat acestui eveniment.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a adresat un mesaj prin care a îndemnat antreprenorii dâmbovițeni să dea dovadă de răbdare și îndrăzneală, în această perioadă dificilă.

„Mă bucur să am ocazia de a mă adresa dumneavoastră, cu ocazia acestui eveniment care, anual, recunoaște performanțele economice ale firmelor din județul nostru.

Așa cum bine știm cu toții, anul acesta, în contextul creat de pandemie și restricțiile impuse la nivel național, „Topul firmelor” nu se poate desfășura, din păcate, cu participarea fizică a reprezentanților mediului de afaceri.

Cu atât mai mult, activitatea economică merită premiată și încurajată deoarece de buna ei desfășurare depinde viața noastră, a tuturor. În cadrul economic dificil în care trăiește întreaga lume de mai bine de 8 luni încoace, multe firme, companii, întreprinderi mici și mijlocii au continuat să funcționeze, deși au trebuit să facă acest lucru în condiții atipice, nemaicunoscute, ele trebuind să găsească permanent căi alternative, cu ajutorul cărora să își poată desfășura activitățile de bază.

Chiar în aceste condiții, multe firme dâmbovițene și-au continuat activitatea, au făcut față noilor provocări. Au refuzat să își închidă porțile, pentru a nu afecta viața angajaților și a clienților care se bazează pe produsele și serviciile oferite.

Tocmai de aceea felicit firmele, companiile și orice alte forme de activități economice organizate – pentru munca depusă și pentru performanța economică, cu atât mai mult cu cât contextul în care au activat în acest an a fost diferit, unic prin consecințele sale, mai ales de ordin economic.

Vă adresez îndemnul de a nu vă opri! Aveți în Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, în Consiliul Județean Dâmbovița parteneri care vă respectă eforturile și care vă vor sprijini în eforturile dumneavoastră de a duce mai departe economia locală și, implicit, cea națională.”

Clasamentul Topul Firmelor este realizat în baza unor indicatori care vizează cifra de afaceri netă, profitul obținut, dar eficiența utilizării capitalului angajat.

Ediția a XXVII-a a Topului Firmelor din județul Dâmbovița a marcat și împlinirea a 30 de ani de la reînființarea Camerei de Comerț, în sprijinul comunității de afaceri dâmbovițene.