"Știți ce-i irită maxim pe oameni? Dubla măsură și felul ăsta arogant, disprețuitor de a trata lucrurile cu dublă măsură.

Păi, liberalii au interzis orice fel de adunări peste 20 de persoane. Numai că, săptămână trecută, aceiași liberali și cu președintele Iohannis în frunte s-au întâlnit la un hotel din București pentru a lansa un nu știu ce Plan de Redresare, depășind cu mult numărul de 20 de persoane. Păi ce facem? Iar ne batem joc? Adică oamenii simpli nu au voie, dar peneliștii da?

La Constanța, credincioșii sunt scoși afară din biserici cu mascații, iar în centrul Capitalei se fac șuete politice care încalcă restricțiile, iar poliția le tolerează? Sau și la noi, în Dâmbovița, a venit dl Orban săptămâna trecută să facă paradă în fața muncitorilor de la COS și totul s-a sfârșit cu o baie de mulțime pe Platoul Prefecturii, cu zeci de oameni buluciți și cu Orban în mijlocul lor. Păi ce facem? E voie doar când vine vorba de PNL? Dacă făceam noi, de la PRO ROMÂNIA, o astfel de manifestație? Veneau mascații peste noi și amendau toată piața.

Asta irită cel mai mult. Nu ai voie să te închini la Sfântul Andrei, dar ai voie să te îmbulzești să-l aplauzi pe Orban. Nu ai voie să te rogi, dar ai voie să lansezi programe politice PNL. Nu ai voie la școală pentru copii, dar ai voie pentru alegeri. E revoltător.

Guvernanții și politicienii din anturajul lor sfidează astfel o țară întreagă, arătând că lor nu li se aplică regulile. Atunci când se consideră mai presus de lege, când drepturile și libertățile cetățenești sunt încălcate sub pretextul unei crize sanitare, un guvern își pierde legitimitatea și trebuie să plece”, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, candidatul Pro România pentru Senat, Oana Vlăducă.

Material realizat la comanda Pro România Dâmbovița, CMF: 11200008