Senatorul Titus Corlățean a fost desemnat ca reprezentant, pentru anul 2021, al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei/Comisia pentru afaceri juridice și drepturile omului, la MONEYVAL - Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de luptă împotriva spălării banilor și finanțării terorismului al Consiliului Europei.
Desemnarea pentru un nou mandat s-a făcut în unanimitate și reconfirmă continuarea, pentru al treilea an consecutiv, a funcției de reprezentant al APCE la MONEYVAL.
MONEYVAL este un organism permanent de monitorizare al Consiliului Europei compus din 27 de state membre și care are ca mandat evaluarea respectării standardelor internaționale în domeniul spălării banilor și finanțării terorismului și a eficienței implementării acestora, precum și formularea de recomandări autorităților naționale competente.

"Am fost onorat să fiu desemnat în unanimitate, pentru un al 3-lea mandat consecutiv, ca reprezentat al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei/ Comisia pentru Afaceri Juridice și Drepturile Omului la MONEYVAL, comitetul de experți care acționează la nivel european, cu sprijinul SUA, Israel, FMI, Comisia Europeana, GAFI ( Grupul de Acțiune Financiară Internațională) etc., pentru monitorizarea fluxurilor de finanțare naționale și internaționale și respectiv contracararea riscurilor de finanțare a grupărilor teroriste și a spălării banilor murdari. Documentele, rapoartele de evaluare privind statele membre și dezbaterile din cadrul MONEYVAL au caracter confidențial.
Desemnarea mea pentru un nou mandat în această structură internațională mă onorează pe deplin și generează, în același timp, oportunități importante pentru România", a declarat Corlățean.