Coaliția aflată la guvernare pune bețe-n roate proiectelor care ar putea însemna dezvoltarea județului Dâmbovița. O recunosc înșiși liberalii care admit că au scăpat din mână proiectele cu care au defilat în campania electorală când susțineau că au totul sub control și problemele dâmbovițenilor vor fi rezolvate, din momentul în care nu mai sunt singuri la guvernare. Vina pentru faptul că proiecte esențiale pentru viitorul județului nu sunt onorate este aruncată în curtea USR PLUS, o dovadă în plus că ceva e putred în coaliție.

"Aveam guvernul, aveam prim-ministrul, aveam ministerele (n.r. de la PNL). Acum avem o coaliție și trebuie să vedem exact cum se pot așeza lucrurile. Credeți-mă că nu este simplu! Nu este simplu", a declarat liderul liberalilor târgovișteni, Aurelian Cotinescu.

Ca o confirmare a "debandadei" din  coaliție vine și informația potrivit căreia rezolvarea situației de la COS Târgoviște ar sta în pixul  ministrului USR al Economiei.

"Toate ministerele și-au dat acordul. Ca să se încheie această treabă cu Combinatul ar fi nevoie de o singură semnătură, cea a ministrului actual al Economiei, atât! În rest, toate lucrurile sunt aranjate", a mai precizat Cotinescu.