Astăzi, 22 februarie, expiră termenul până la care a fost prelungit șomajul tehnic pentru salariații de la Combinatul de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște. Situația este în continuare critică pentru angajații COS, în contextul în care, dacă  statul nu preia activele productive ale COS Târgoviște, în circa o lună de zile, salariații vor pleca definitiv în şomaj.

Subiectul a fost repus pe tapet de consilierul local municipal Târgoviște, Costin Cozma, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, care i-a cerut președintelui PNL, senatorul Virgil Guran, să-și onoreze promisiunile din campania electorală.

"Anul trecut, în plină campanie electorală, președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, anunța că a rezolvat situația celor peste 1000 de angajați ai COS-ului. Aici, există o contradicție în termeni. Nicolae Dragodănescu cere ca oamenii de onoare să-și declare public poziția față de combinat, dar eu spun că onoarea și liderul PNL, cel puțin în acest caz, al oamenilor de la COS, nu au nicio legătură. Ar trebui să iasă acum liderul liberal și să le spună cum s-a folosit de problemele lor pentru a-și crea capital de imagine, să le spună deschis, în față, că a avut nevoie doar de voturile lor. A ieșit Virgil Guran, în noiembrie anul trecut, și a declarat: „Guvernul nu doar că a salvat locurile de muncă ale celor 1200 de salariați, care riscau să rămână pe drumuri, dar a anunțat intenția fermă de a repune pe picioare COS”

Mai spunea domnul Guran «că va redeveni o companie performantă, capabilă să genereze beneficii pentru comunitate și pentru economia națională în ansamblu. Dragi dâmbovițeni, am început cu COS Târgoviște, dar nu ne oprim aici! Programul de guvernare al PNL este șansa de dezvoltare pe principii sănătoase.» Da, ați început să puneți și Combinatul, și România pe picioare, domnule Guran. Mulțumită dumneavoastră, se vor emite decizii de preaviz pentru cei care au mai rămas la Combinat. De asemenea, în calitatea dumneavoastră de senator, vă aduceți aportul la politicile de austeritate care vor afecta și județul Dâmbovița.

Pe de altă parte, aș dori să-i transmit domnului Guran să nu își uite parola de la contul de Facebook. Pagina sa de socializare este singurul lucru care îl mai leagă de Dâmbovița. Nu a trecut o singură dată să discute cu colegii săi parlamentari dâmbovițeni despre nevoile și proiectele benefice acestui județ. A mințit în campanie, a luat voturile, și-a pus bocceluța în spate și a plecat. Îl vor mai vedea dâmbovițenii peste 4 ani, la următoarele alegeri”, a transmis consilierul municipal PSD Constantin Cozma.