Organizația județeană a Alianței pentru Unirea Românilor Dâmbovița se laudă că racolează aleși locali din rândul partidelor aflate la guvernare și că vor avea candidați la toate primăriile din județ.

Valeriu Munteanu, coordonatorul AUR Dâmbovița, susține că mai mulți aleși locali din județ ar veni sub ”stindardul” partidului nemulțumiți fiind de formațiunile din care fac parte. 

”Nu doar la Râu Alb, ci și în alte localități avem oameni buni care vin sub stindardele noastre”, a declarat Munteanu, joi, 15 februarie, într-o conferință de presă, la Târgoviște. Liderul AUR a menționat și care sunt condițiile care stau la baza achizițiilor de noi membri.

”În momentul în care un cetățean al României, indiferent de poziția pe care o ocupă, că este ales local, se leapădă de Satana și declară public că cei de la PSD și PNL au luat-o pe arătură și nu mai reprezintă cetățenii țării și pe ei, exact așa trebuie să spună, într-o formă sau alta, nu doar să spună că nu s-a împăcat cu primarul sau alte chestiuni din burta PSD-ului sau PNL-ului, să-și asume rolul pe care-l au și respectiv un deziderat pentru cetățeni, noi îi vom credita cu încredere. Desigur, că o să alegem grâul de neghină și nu-i vom primi alături de noi pe cei care au anumite probleme cu legea”. Mai mult, președintele AUR anunță că, în perioada următoare alături de Alianță, vor veni și mai mulți liberali și social-democrați.

Și dinspre PNL a venit o reacție, prin vocea vicepreședintelui Senatului, Virgil Guran, președintele liberalilor dâmbovițeni.

”Cred că vor să se bage-n seamă mai mult decât este cazul pentru că sunt în scădere, în momentul de față, și cred că ei caută un pic de senzațional”, a declarat acesta pentru db24news.ro.