Primarul Targoviștei, Cristian Stan a anunțat vineri, 15 mai, într-o postare pe facebook, ridicarea restricțiilor de acces în parcurile din municipiu. Acesta a precizat că locurile de joacă pentru copii răman în continuare închise publicului.

Incepand de astazi, Parcul Chindia este deschis publicului, iar maine dimineata se deschide si Gradina Zoologica Targoviste. Ambele locatii sunt dezinfectate si igienizate corespunzator.
Din pacate, potrivit Hotararii de Guvern privind instituirea starii de alerta, locurile de joaca raman inchise.
Totodata, se deschid integral pietele din oras, iar potrivit aceleiasi HG, circulația persoanelor este permisă în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
Tot potrivit Hotararii de Guvern privind instituirea starii de alerta, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise se instituie obligativitatea purtării măștii, astfel încât nasul și gura să fie acoperite; sunt permise activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.