Pentru iubitorii de muzică, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat în acest sfârșit de săptămână Festivalul „Peștera – Padina”, eveniment desfășurat în Munții Bucegi, zona „Telecabina Peștera”.
Fiecare dintre cele trei zile ale festivalului (23 - 25 iulie) a promovat câte un gen muzical, cu sprijinul talentului unor mari artiști români, în mijlocul naturii și al atracțiilor turistice oferite de zona Masivului Bucegi.


Astfel, în prima zi a festivalului, în cadrul spectacolului folcloric susținut de Orchestra Populară Chindia, sub bagheta dirijorului Ionuț Dumitrescu, publicul s-a putut bucura de cântecul popular prin invitații săi, artiști de seamă ai folclorului românesc: Ionuț Dolănescu, Florentina Mîinea, Simona Dinescu, Niculina Stoican, Constantin Enceanu și Nicoleta Vasile.
Sâmbătă, 24 iulie, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a fost prezent în mijlocul turiștilor: „Mă bucur că în acest an, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură, a readus în atenția publicului iubitor de muzică Festivalul „Peștera – Padina”, un eveniment care își propune pe lângă actul cultural să promoveze Munții Bucegi și turismul la mare altitudine. Zona montană a județului Dâmbovița este una deosebită, cu peisaje absolut fascinante, fiind o alternativă excepțională pentru petrecerea timpului liber sau a concediilor. Așa cum am mai spus, voi susține toate demersurile menite să aducă popularitatea binemeritată acesei zone și voi promova la nivelul aparatului Consiliului Județean Dâmbovița, acele proiecte care să pună în valoare potențialul acesteia”.


În a doua zi a festivalului, în zona Telecabina Peștera au răsunat ritmuri de rock simfonic.

Orchestra Simfonică Muntenia, condusă de apreciatul dirijor Daniel Jinga, a susținut un concert extraordinar, urmat de un al doilea concert al serii, oferit de tenorul Florin Georgescu, solistul Alin Dincă și formația Trooper.


Ultima zi a Festivalului „Peștera-Padina” va fi dedicată muzicii ușoare și de petrecere, atmosfera de bunăvoie și distracție din inima munților Bucegi fiind asigurată de cunoscutul solist Nelu Vlad și formația Azur.