Astăzi, 4 aprilie 2022, elevii de clasa a VIII-a încep simularea Evaluării Naționale. În cele 112 centre în care se va susține simularea EN VIII la nivelul județului Dâmbovița, participă peste 3450 de elevi. Aceștia sunt așteptați să susțină cele două probe scrise după următorul calendar:

Simulare Limba şi literatura română – 4 aprilie 2022

Simulare Matematică– 5 aprilie 2022

Înregistrarea rezultatelor în aplicația informatică SIIIR – 14 aprilie (aceeași dată ca și la simularea Examenului de bacalaureat 2022) Probele încep la ora 9, iar accesul elevilor în sala de clasă va fi permis până la ora 8.30. Pe parcursul simulării se vor respecta toate procedurile specifice examenului. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

La simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de către Ministerul Educației - CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație). Rezultatele obținute de elevi la simularea EN VIII 2022 nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii Ministerului Educației. În procedură se mai arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”. Notele obținute la simulările naționale nu se trec în catalog. Prin excepție, la solicitarea scrisă a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog.