Două minore care abordau bărbaţii pentru a întreţine relaţii sexuale,contracost, au fost îndrumate de jandarmi spre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa. Datorită intervenţiei prompte a jandarmilor, adolescentele au fost incluse într-un program de protecţie şi monitorizare.
Acestea au fost găsite, ieri, 29 august a.c., în localităţile I.L. Caragiale şi Nisipuri, fiind surprinse în timp ce abordau diferite persoane sub pretextul de a întreţine relaţii intime. Cele două minore în vârstă de 17 ani, dintre care una vizibil însărcinată, le-au spus jandarmilor că practică prostituţia, fiind determinate de alte persoane.
În continuare organele competente efectuează cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Activităţile pe linia prevenirii şi combaterii traficului de persoane în zone frecventate de tinere care practică prostituţia vor continua şi în perioada următoare, informează IJJ Dâmbovița.