Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a organizat astăzi, joi, 27 februarie, o întâlnire cu parlamentarii de Dâmbovița.

Au participat deputații Oana Vlăducă, Carmen Holban și Claudia Gilia și Corneliu Ștefan și senatorii Titus Corlățean, Adrian Țuțuianu și Iancu Caracota. 

"Întâlnirea a constituit un foarte bun prilej de a prezenta o informare amănunțită cu privire la rolul și obiectivele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.  Am constatat cu bucurie dorința de susținere din partea fiecărui parlamentar, indiferent de formațiunea politică din care face parte, a Camerei de Comerț, a mediului de afaceri, a marilor proiecte județene.   Am convenit continuarea unor astfel de întâlniri precum și prezentarea de informări periodice cu eventualele probleme apărute în zona de business în vederea susținerii unor amendamente sau chiar inițiative legislative în Parlament", se arată într-un comunicat de presă al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.