Noi restricții de circulație pentru români! 

Președintele României, Klaus Iohannis a anunțat marți, într-o declarație de presă, că  ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul „stăm acasă”.

"Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.

Însă aceste restricții devin obligații!

Am convenit totodată ca, în această perioadă, să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren. În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez - persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile".

Șeful statului a precizat că restricțiile  vor intra în vigoare începând de mâine, miercuri, 25 martie.