Le mulțumesc preoților și credincioşilor din Arhiepiscopia Târgoviștei care au respectat toate normele sanitare în vigoare, astăzi, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Sunt dezamăgit de autoritățile publice și de șefii de deconcentrate care au stat la pândă și care nu au avut curajul de a participa la sărbătoarea Eparhiei. Ne-au urmărit, ne-au filmat, au căutat greșeli, au blocat două străzi, însă Biserica le-a dat o lecție de organizare! Învățați de la noi!

Lașitatea acestora trebuie taxată!

Pe de altă parte, trebuie felicitați toți cei care au înțeles că spiritualitatea este deasupra oricărei pandemii, dacă respectăm legislația în vigoare, în astfel de situații!

Vă invit să vedeți la cine mă refer, căutându-i pe cei care au venit și pe cei care nu au avut curajul de a-și manifesta credința ortodoxă, dar în alte condiții erau nelipsiți!

Le-a fost teamă să nu-și piardă funcțiile, deși șefii lor nu ocolesc Biserica!

Se va vedea cât de curând!

Cine se luptă cu Biserica va pierde! Așa a fost mereu!

Cu Dumnezeu înainte!”, este mesajul transmis de vicarul eparhial Ionuț Ghibanu.