Efectivul salariaţilor din judeţul Dâmboviţa la sfârşitul lunii aprilie 2017 a fost de 79282 persoane, aproximativ la acelaşi nivel înregistrat în luna martie 2017 ( +0,1%).

Potrivit datelor furnizate de Direcția județeană de Statistică, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Dâmboviţa, în luna aprilie 2017, a fost de 2671 lei, cu 2,8% mai mic decât în luna martie 2017.  Câştigul salarial mediu nominal net a fost  de 1918 lei, în scădere cu 2,8% faţă de luna martie 2017. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în servicii (1938 lei),  industrie şi construcţii (1908 lei), iar cele mai mici în agricultură, silvicultură şi pescuit (1642 lei).   Indicele câştigului salarial real1 a fost de 96,9% pentru luna aprilie 2017 faţă de luna martie 2017. 

Numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii aprilie 2017 era de 12338 persoane, în scădere cu 364 persoane faţă de luna precedentă.   Rata şomajului înregistrată în luna aprilie 2017 a fost de 6,2% în raport cu populaţia activă civilă, situându-se peste media înregistrată la nivel naţional (4,3%).