Unitatea de Primiri Urgente Titu are, de astăzi, o construcție de tip container dotată cu sistem de încălzire și ventilare.

Noua construcție este de un real ajutor și pentru cadrele medicale ale spitalului, pacienții urmând să fie înregistrați, testați și împărțiți în funcție de simptome mult mai ușor și cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii acestui virus. De un astfel de container va beneficia și Spitalul Municipal Moreni, dă asigurări conducerea CJ Dâmbovița.
"Consider că este datoria noastră, a tuturor, să facem tot ceea ce este necesar, astfel încât oamenii să beneficieze de condiții cât mai bune în momentul recoltării probelor necesare depistării COVID-19.
 De asemenea, am alocat banii necesari pentru achiziționarea unui astfel de container și la Spitalul Municipal Moreni. Acesta va intra în dotarea spitalului în cel mult două săptămâni", a declarat președintele CJ, Corneliu Ștefan.