Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare Cod galben de viscol puternic, de miercuri până joi, în zona montană din zece județe. Vor fi ninsori și în nord-vestul, centrul și nord-estul țării, iar vânt inclusiv în sud-vest.

Avertizarea Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 22:00 și expiră joi la ora 14:00.

Județele vizate sunt Caraș Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova.

În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, va ninge, în general moderat cantitativ, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 80...90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilității.

Ninsori, în general slabe cantitativ se vor semnala și în nord-vestul, centrul și nord-estul teritoriului, unde se va depune strat nou de zăpadă.

Intensificări ale vântului cu viteze în general de 40...50 km/h vor fi și în sud-vestul țării.