COMUNICAT

Ca urmare a punerii în circulație a noilor mijloace de transport în comun Mercedes Benz Citaro-Hybrid, în Municipiul Târgoviște, societatea Servicii Publice Municipale Târgoviște (SPMT) anunță că au survenit modificări în programul de transport, atât în ​​„Urban” cât și în „ Zonele limitrofe - CIVITAS ”.

Astfel, de miercuri, 14 aprilie, atât în ​​Municipiul Târgoviște, cât și în zonele limitrofe, transportul public în comun se va desfășura după următorul program detaliat, pe care îl găsesc în atașat. Pentru cursele CIVITAS, abonamentele și biletele eliberate sunt valabile și în Târgoviște.

Călătorii pot solicita informații la dispeceratul SPMT la numărul de telefon:  0730.222.247

Prin implementarea proiectului ce a vizat achiziția celor 28 de autobuze, Primăria Târgoviște urmărește reducerea emisiilor de CO2 și a gazelor cu efect de seră, respectiv o reducere a cantității de emisii GES cu 8.2% la nivelul primului an de după finalizarea implementării proiectului (2024). De asemenea, este țintită o reducere cu 8.13% la nivelul ultimului an al perioadei de durabilitate a contractului de finanțare (estimat 2028), motiv pentru care, în vederea reducerii emisiilor poluante, în Târgoviște vor circula, cu preponderență, mijloacele de transport în comun diesel-hybrid achiziționate de către Primăria Târgoviște.

TRASEE INTERNE TÂRGOVIȘTE
TRASEU  1 – M XI – Minion – Catedrala – Ialomița – Dealu Mare – Spitalul Județean – Direcția Muncii – Calea Campulung – Autogară – B.dul Eroilor – Haltă Teiș;

TRASEU  2B – UM Teiș – Haltă Teiș – 7 Noiembrie – Finanțe – Muzeul de Istorie – Școala 2 – Piața 1 Mai – Caraiman – Catedrala – Minion – MALL;

TRASEU  3 – M XI – Tribunalul Nou – Artă Populară – Școala 2 – Muntenia – Mitropolie – Col. Băltărețu – Spitalul Județean – Direcția Muncii – Calea Câmpulung – Romlux – Protecția Plantelor – Priseaca Intrare – Priseaca Școală – Priseaca Sat;

TRASEU  4 – M XI – Minion – Catedrala – Caraiman – Muntenia – Mitropolie – Col. Băltărețu – Monument – Vicas – COS P3;

TRASEU  5 – Campus – Piața 2 Brazi – M IV – M III – Polivalentă – Garaj – Universitatea Valahia – Pavcom – Gara – B.dul Carol – Mitropolie – Piața 1 Mai – Caraiman – Catedrală – Minion – M XI – Complex Natație;

TRASEU  6 – Piața 2 Brazi – M IV – M III – Calea Câmpulung – Spitalul Județean – Catedrala – Minion – M XI – Fabrica de Spirt – PECO – Oborul Vechi – Betania – ANL – Sagricom;

TRASEU  7 – Dedeman – Piața 2 Brazi – M IV – M III – Polivalentă – Garaj – Universitatea Valahia – Pavcom – Gara – MALL – M XI – Complex Natație;

TRASEU  8 – Bdul Eroilor – Haltă Teis – 7 Noiembrie – Finanțe – Piața 2 Brazi – M IV – M III – Polivalentă – Garaj – Universitatea Valahia – Pavcom – Vicas – COS P3;

TRASEU  9 – Str. Legumelor – PECO – Fabrica de Spirt – Minion – Catedrala – Caraiman – Muntenia – Mitropolie – Col. Băltărețu – Spitalul Județean – Direcția Muncii – Calea Câmpulung – Autogară – Bdul. Eroilor – Halta Teiș;

TRASEU 11  - M XI - Tribunalul Nou - Arta Populară - Școală 2 - Lt. Stancu Ion - Dealu Mare - Gara - Pavcom - Universitatea Valahia - Garaj - Polivalentă - Autogară - Bdul Eroilor - Micro II;

TRASEU 13  - M XI - Minion - Catedrală - Caraiman - Muntenia - Col. Băltărețu - Spitalul Județean - Direcția Muncii - Calea Câmpulung - Romlux - Cromsteel - SARO - Spitalul Municipal;

TRASEU 14  - Class Park - Magrini - APM Dâmbovița - Școala 2 - Piață 1 Mai - Caraiman - Catedrala - Minion - MALL - Spitalul Județean - Direcția Muncii - Calea Câmpulung - M III - MV - Piață 2 Brazi - Class Park.