Consiliul Județean Dâmbovița a organizat, astăzi, 22 septembrie, dezbaterea publică „Sănătate pentru Dâmbovița!”.

Soluții pentru sistemul sanitar dâmbovițean este scopul principal al dezbaterii  la care au participat medici dâmbovițeni, specialiști în domeniu, parlamentari, cadre didactice din mediul academic național, reprezentanți ai autorităților județene, locale și ai direcțiilor și serviciilor implicate în actul de sănătate din județ. 

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost prezent la dezbatere, iar Alexandru Rafila a avut intervenții prin intermediul platformei ZOOM.