Proiectul privind iluminatul public în Târgoviște, finanțat cu fonduri europene, este implementat aproape în întregime, anunță primarul municipiului, Cristian Stan.

„Este vorba de un sistem de iluminat public finanțat pe fonduri europene, care este în acest moment implementat în proporție de aproape 90%. Este vorba în principal de schimbarea lămpilor, lămpile cele vechi sunt schimbate cu lămpi noi pe led. În cadrul proiectului sunt aproximativ 3800 de lămpi care trebuie schimbate", spune edilul.

"În acest moment, suntem undeva la cifra 3000 cu aceste lămpi. În plus, pentru trecerile de pietoni s-a implementat un sistem special astfel încât luminozitatea la trecerile de pietoni să fie crescută pentru a se evita accidentele rutiere. De menționat faptul că, în momentul în care va fi finalizat întregul sistem de iluminat public la fiecare trecere de pietoni, va fi iluminat pe senzor, asta înseamnă că, în momentul în care pietonul se apropie de trecerea de pietoni, intensitatea luminii crește. De asemenea, va fi și un sistem de gestiune a întregului iluminat public, în momentul în care străzile nu sunt circulate intensitatea luminii urmând a scădea, pentru că unul din obiectivele principale urmărite în cadrul acestei investiții vizează și scăderea consumului de energie electrică cu aproximativ 45-50%, lucru care poate fi foarte util mai ales din perspectiva creșterii galopante a prețului la utilități și la energia electrică", a precizat Stan.

"Cu privire la iluminatul public din municipiul Târgoviște, vreau să precizez faptul că nu ne oprim aici, în ultima ședință de Consiliu Local a fost demarată încă o investiție, de data aceasta prin Administrația Fondului pentru Mediu, prin care și zonele din municipiul Târgoviște care nu fac parte din acest proiect urmează să fie reabilitate și din punct de vedere al iluminatului public. Sperăm că și acest proiect va fi implementat cât mai curând. Este vorba, pe cel de-al doilea proiect, în principal, de parcări, dar și de iluminat pe bază de senzori, pe proiectele anterioare, care au vizat PIDU-urile și care nu au beneficiat pe zona de iluminat public de o asemenea facilitate”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan.