Furnizorii de utilități își bat joc de toată lumea, a declarat astăzi, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan. Acesta a izbucnit cu privire la o situație înregistrată la locuințele ANL, unde pentru un apartament de 60 de m 2, factura la gaze a crescut halucinant de 11 ori. 

Edilul s-a manifestat foarte dur la adresa furnizorilor de energie, în contextul în care prețurile au atins cote inimaginabile, iar instituțiile de reglementare nu reacționează. Stan susține că este nevoie de o intervenție rapidă și fermă.

"Să primești facturi, la locuințele ANL, la gaze de 11 ori mai mari decât până acum, mi se pare incredibil și e o bătaie de joc! Încercăm să dicutăm cu furnizorii de gaze. Niciun furnizor de gaze nu s-a prezentat la licitația pentru încheierea contractului. În baza unei legislații cel puțin ciudate, am fost repartizați către, atenție, furnizorul cu cel mai mic preț de pe piață, iar acesta este Engie și care ne ia un tarif de 11 ori mai mare în comparație cu ce exista înainte. Problema este care sunt urmările, pentru că noi va trebui să refacturăm către chiriași. Cum să facturezi gaze pe un apartament de 60 de m2 4000 de lei pe lună? Cum?! Noi vom face tot ceea ce depinde de noi inclusiv către organele judiciare. Noi, la Primărie, dacă creșteam taxele și impozitele cu un procent foarte mic fără să am în spate o fundamentare foarte clară, era belea! Dar, domnii care ne furnizează utilități pur și simplu își bat joc de toată lumea! N-am reușit să discut cu nimeni, discuți cu niște mail-uri și cu niște roboței. Noi, de la primărie, nu vom accepta niciodată să refacturăm 4000 de lei pe lună gaze pe un apartament ANL", a explicat primarul.