Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița a organizat, astăzi, 17 februarie, la sediul instituției, o întâlnire cu parlamentarii județului.

Pe agenda discuțiilor s-au aflat marile proiecte de interes pentru județ: strategia de dezvoltare a județului Dâmbovița, dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului, organizarea misiunilor externe de afaceri, organizarea forumurilor economice, promovarea turistică a județului și a patrimoniului cultural.
Toți parlamentarii de Dâmbovița au dat curs invitației conducerii CCIADB, cu excepția deputatului PNL de Dâmbovița, Liviu Balint, care  n-a considerat atât de importantă dezbaterea pe subiectele propuse încât să o onoreze cu prezența.
Dezvoltarea companiilor dâmbovițene atrage după sine dezvoltarea întregului județ și, în acest sens, este nevoie de un efort comun pentru susținerea și promovarea mediului de afaceri, se arată într-un comunicat al instituției.
 
Sunt aici pentru antreprenorul dâmbovițean, a subliniat în cadrul intâlnirii Valentin Calcan, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.