Ambrozia rămâne o problemă națională, nerezolvată de ani de zile. Buruiana care provoacă alergii severe oamenilor a ajuns subiect de discuție în ședința de guvern, unde premierul a cerut Ministerului Mediului să ia măsuri.

 

Medicii estimează că, în România, avem în momentul de față cel puțin jumătate de milion de pacienți cu alergie la ambrozie.

 

Având în vedere că buruiana Ambrozia constituie o cauză majoră a alergiilor în această perioadă, facem următoarele precizări:

            Ambrozia este o plantă perenă invazivă care crește spontan pe terenurile lăsate în paragină, de aici şi denumirea populară de iarba de paragină, cum ar fi pe marginea drumurilor și de-a lungul căilor ferate, pe marginea apelor curgătoare, a lacurilor, a pădurilor, în apropierea dărâmăturilor, pe șantierele de construcții, în zone unde s-a depozitat pământ excavat, respectiv pe terenurile lipsite de vegetație și prost întreținute, dar și în grădini și parcuri neîngrijite.

            Simptomatologia persoanelor alergice la polenul de ambrozie este sezonieră (lunile august și septembrie) și constă în:

- strănut în salve; 

-prurit (mâncărime) nazal, ocular și faringian,;

-obstrucție nazală (nas înfundat);

 -rinoree (secreție din nas) apoasă;

-secreții postnazale;

-congestie (înroșire) ocular;

- lăcrimare;

-tuse seaca;

-Wheezing (respirație şuierătoare);

-dispnee (respirație dificilă) în special dimineața și seara; 

-urticarie (mâncărime generalizată).

Foarte rar pot să apară reacții încrucișate între polenul de ambrozie și alimente ca: roșii, kiwi, pepene roșu, pepene galben, banane, se arată într-un comunicat al DSP.

În vederea distrugerii  buruienii ambrozia și pentru prevenirea răspândirii acesteia, proprietarii sau deținătorii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigații și ai bazinelor piscicole vor desfășura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice.

Măsurile se mențin până la sfârșitul perioadei de vegetație a buruienii ambrozia. Primăriile trebuie să se asigure că ambrozia este eliminată de pe spațiile publice, iar Garda de Mediu și Poliția Locală pot să dea amenzi usturătoare proprietarilor de terenuri, atât privați cât și instituțiilor publice. 

Sancţiunile pentru nerespectarea legii pot ajunge până la 20.000 de lei.