Se pregătește a doua ediție a programului de internship al Consiliului Județean Dâmbovița! În acest an, sunt disponibile 9 locuri în șase direcții și servicii ale celei mai importante instituții administrative din județ.

 
 Lansat în 2021, proiectul a fost o premieră în rândul consiliilor județene din țară, iar scopul principal al acestuia este de a familiariza tinerii absolvenți de învățământ superior cu mecanismele administrative, dar, în același timp, le oferă și posibilitatea de a se implica activ în viața județului Dâmbovița.
 ”Totodată, participarea la acest internship, care se desfășoară în perioada octombrie - decembrie și pentru care vor primi și un salariu lunar, le va fi de folos și în perspectiva găsirii unui loc de muncă, aceasta constituind experiență profesională, lucru cerut de foarte mulți angajatori”, spune președintele CJD, Corneliu Ștefan.
Înscrierile încep pe 2 septembrie pentru următoarele structuri de specialitate:
 Direcția Juridică, Contencios, Administrarea Patrimoniului – 𝟐 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢;
 Serviciul Tineret, Sport, Turism, Asociații, Fundații, Coordonare S.C. – 𝟏 𝐩𝐨𝐬𝐭;
 Direcția de Strategii, Programe și Investiții – 𝟏 𝐩𝐨𝐬𝐭;
 Direcția Economică – 𝟐 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢;
 Direcția Tehnică – 𝟐 𝐩𝐨𝐬𝐭𝐮𝐫𝐢;
 Serviciul Imagine, Relații cu presa, ONG și Relații Externe – 𝟏 𝐩𝐨𝐬𝐭.
 
 
”Vă așteptăm în echipa noastră”, transmite șeful administrații județene, Corneliu Ștefan.
 
 
 
 
1818
 
 
7 distribuiri
 
Îmi place
 
 
 
Comentează
 
 
Distribuie