Administrația locală din Pucioasa dă asigurări că, deși sunt o serie  de lucrări, cu șantiere deja începute sau având contractele de lucrări semnate pentru 5 unități de învățământ, procesul educațional va decurge normal.

 
”Impreună cu cei din conducerea unităților de învățământ și cadrele didactice, facem tot ceea ce este nevoie pentru ca toţi copiii noștri să învețe în condiții optime, chiar și în această perioadă dificilă!”, spune primarul Constantin Ana.
El a făcut și câteva precizări privind redeschiderea Colegiului Național ”Nicolae Titulescu”, liceu care a trecut prin ample transformări.
 
”Sigur, ne-am fi dorit ca elevii de la CNNT să înceapă  școala la ei "acasă" în locația modernizată, însă, recepția la terminarea lucrărilor se va face abia pe data de 7 septembrie din motive independente de voința noastră, urmând ca cel mai probabil pe 12 septembrie aceștia să își reia activitatea în sediul lor, urmând ca cei de la Liceul tehnologic să frecventeze școala pentru un an de zile in cele trei corpuri moderne realizate din containere pe Bulevardul Trandafirilor”, a arătat primarul.
 
 
Și despre grădinițe a făcut vorbire primarul.
 
”Apoi, avem situația de la grădinița Prichindel, acolo unde copiii vor fi mutați în aproximativ 2 săptămâni într-o locație provizorie aleasă după multe dezbateri, situată pe strada Nufărului, construită tot din containere, care va asigura, însă, toate condițiile pentru desfășurarea normală a activității! Toate acestea datorită faptului că actuala locație în care funcționează Grădinița Prichindel va fi demolată în această toamnă pentru a face loc unui sediu modern pentru aceeași grădiniță!
 
In plus de toate acestea, Grădinița Micul Prinț este și ea pregătită pentru lucrările de modernizare ce vor începe în săptămânile următoare, însă, numai după ce vom muta preșcolarii de aici în clădirea ce a deservit Școala nr 3, pentru o perioadă de un an de zile! Enumerând toate proiectele acestea constat că vom avea cu toții un an greu și vă cerem încă o dată scuze pentru disconfortul creat!”, a mai explicat edilul.