Astăzi, 8 septembrie, în zi de mare sărbătoare creștină, Nașterea Maicii Domnului (Sf. Maria), debutează ”ZILELE CETĂȚII”. Evenimentele culturale, concertele, spectacolele sau competițiile sportive reprezintă numai câteva dintre reperele ediției din acest an.

”Este sărbătoarea comunității, sărbătoarea tuturor celor pentru care Târgoviște înseamnă CASĂ, înseamnă FAMILIE, înseamnă PRIETENI, înseamnă un mediu prietenos, generos, potrivit nevoilor, trebuințelor și speranțelor lor”, spune primarul Cristian Stan.
 
 

Cel mai important moment al zilei de 8 septembrie, respectiv Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, va avea loc în intervalul 10:00 – 12:00. Acesta va fi urmat de procesiunea care va avea loc pe traseul: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească, în intervalul 12:00 – 12:30. De asemenea, la ora 12:30 va avea loc ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște, la Complexul Muzeal Curtea Domnească – zona Ruine.

Program „Zilele Cetății”- 8 septembrie

Scuarul Primăriei

10:00 – 21:00 –Salonul Editorial „Ion Heliade Rădulescu”- organizat de Biblioteca Județeană Dâmbovița

11:00 – 18:00 – Târg de anticariat organizat de Mihai Ion Tinelexpoziție de fotografie organizată de Foto Dumbravă, stand de caricatură organizat de artistul Mihai Nistor

11:00 – 18:00 –Stand Expozițional de promovare a obiectivelor turistice din Municipiul Târgoviște

Centrul Vechi (Școala Populară de Arte)

11:00 – 18:00 – Expoziție cu proiecte de arhitectură din cadrul Anualei OM 2021 – realizată de Ordinul Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest

Evenimente oficiale

10:00 – 12:00 Participare la Sfânta Liturghie – Catedrala Mitropolitană din Târgoviște

12:00 – 12:30 Procesiune Traseu: Mitropolia Târgoviște-Bulevardul Mircea cel Bătrân-Calea Domnească-Curtea Domnească

12:30 Ședința festivă a Consiliului Local Municipal Târgoviște – Complexul Muzeal Curtea Domnească – Ruine

Parcul Chindiei (Zona Ruine)

10:00 – 22:00 –  Târgul meșterilor populari – organizat de Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița

Cinema Independența

17:30 – Lansare de carte: Patru cărți despre, cu și din Târgoviștea noastră – eveniment organizat de GazetaDâmboviței.ro

19:00 – Concert de muzică de film susținut de Orchestra de tineret Andante – organizator Asociația SonoArt

Muzeul de Istorie

Ora 16:00 – Conferințe susținute de prof. univ. dr. Claudiu Neagoe și prof. Cătălin Drăghici, lansare de carte, expoziție de costume specifice mercenarilor din epoca fanariotă – eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște

Muzeul de Artă

Ora 14:30 – Expoziție de grafică și pictură ”Gabriel Popescu – Atelierul și meleagurile natale” – eveniment organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște

Grădina Zoologică

Ora 10:00 -14:00 – Tur organizat al copiilor în incinta  grădinii zoologice, hrănirea animalelor domestice, jocuri distractive, desene cu creta pe asfalt, înmânare diplome de participare

Clubului Pensionarilor

Ora 14:00 – 15:00 – Concurs de dans – Concurenții: beneficiarii clubului

Baza de tenis V.I.Palas și Baza sportivă Vascony

09:00-22:00- Turneu de tenis ,,Cupa Zilele Cetății”, categorii: old boys și under 12