Mii de oameni din satele dâmbovițene nu au încă medic de familie! Patru comune din județ, Bezdead, Vârfuri, Vulcana Băi și Cornățelu duc lipsă cronică de medici, iar oamenii sunt nevoiți să meargă în zeci de kilometri pentru o consultație sau o rețetă. 

Directorul Casei Județene de Sănătate Dâmbovița, Cristina Sima, spune că situația cea mai gravă este la Vârfuri, acolo nefiind nici măcar u punct de lucru al unui doctor din altă localitate.

Contactat telefonic, primarul comunei Vârfuri, Răzvan Bănaru, spune că localitatea nu are medic de familie din 2017, însă, susține că face tot ceea ce depinde de el, ca situația să se remedieze.

”Noi avem un dispensar în lucru pe PNDL II, gata în proporție de peste 80%. Medic nu avem, într-adevăr de foarte mulți ani, din 2017, fostul medic a decedat. Majoritatea oamenilor sunt înscriși la Valea Lungă la un medic care este chiar din Vârfuri... Eu am făcut tot ceea ce a depins de mine, sper să o rezolvăm cât mai curând”, ne-a precizat primarul care spune că, cel mai devreme în această vară, se va face recepția lucrărilor la noul dispensar. Mai mult, Răzvan Bănaru a adăugat că a făcut demersuri pentru atragerea unui medic palestinian care să aibă punct de lucru în comună și să deservească și locuitorii din Bezdead. 

Comuna Vârfuri numără în jur de 1750 de locuitori, potrivit datelor ultimului recensământ. 

La nivelul județului, criza medicilor de familie este din ce în ce mai profundă: din cei 200 de medici de familie aflați în activitate 80 sunt pensionari și situația nu pare să se îmbunătățească. Mai puțin de 10 medici din generația tânără au venit în ultimii doi ani, în contextul în care și locurile scoase la examenul de rezidențiat sunt mai puține.