Directia de Sanatate Publica Dâmbovița a dispus, pe perioada Sărbătorilor Pascale, echipelor manageriale ale celor 4 spitale din județ precum și Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, măsuri pentru acordarea în condiții optime a asistenței medicale de urgență și spitalicești la nivelul acestor unități.

  Potrivit unui comunicat al instituției, este asigurată funcționarea liniilor de gardă ca și a structurilor de primiri urgențe.

Excepție fac zilele de 15 și 17 aprilie 2023 când, din cauza deficitului de personal, linia de gardă pediatrie de la nivelul Spitalului Orășenesc Pucioasa nu va funcționa, situație în care, urgențele pediatrice vor fi direcționate către celelalte unități sanitare din județ.


Sunt organizate linii de gardă la nivelul celor două centre de permanență din orașul Răcari și din comuna Gura-Șuții, în program continuu, zilnic în intervalul orar 8:00-8:00.

”În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare, având în vedere că, în această perioadă se comercializează o cantitate mai mare de produse de origine animală și de ouă, DSP Dâmbovița reamintește cetățenilor importanța procurării acestor produse doar din surse autorizate.
Celor care au urmat Postul Paștelui, le recomandăm reluarea progresivă a alimentației de origine animală. Consumul moderat de alimente și alcool poate preveni riscul declanșării sau acutizării unor afecțiuni digestive sau modificarea metabolismului în cazul persoanelor cu afecțiuni cronice, ca de exemplu diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și obezitatea. Persoanele cu afecțiuni cronice cunoscute vor păstra legătura cu medicii curanți, pentru a evita agravarea stării de sănătate și pentru luarea unor măsuri profilactice suplimentare”, mai precizează comunicatul DSP.