Un bărbat, care deținea substanțe interzise, a fost depistat de jandarmii dâmboviţeni pe un drum județean din apropierea municipiului Târgoviște, informează IJJ Dâmbovița.

Jandarmii aflați în patrulare au observat, în data de 23 aprilie a.c., în jurul orei 21.00, două persoane lângă un autoturism staționat în afara părții carosabile a drumului județean 718 A.

Având în vedere comportamentul suspect al acestora, jandarmii i-au interpelat, iar în urma verificărilor au depistat asupra unuia, în vârstă de 22 ani, o cutie cu foițe pentru rulat tutun, un grinder, o țigaretă cu miros înțepător, precum și materie vegetală împachetată în folie de aluminiu, susceptibile de a fi substanțe interzise.

Bărbatul a recunoscut că produsele găsite asupra sa îi aparțin, iar substanțele interzise le folosea pentru consumul propriu.

Acestuia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept.

Cazul a fost predat unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. Dâmbovița pentru continuarea cercetărilor.