Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (foto dreapta), Leonardo Badea, viceguvernatorul Băncii Naționale și Camelia Șucu, președinte al Crucii Roșii România (foto stânga)

Evenimentul a fost foarte bine organizat, astfel că nu s-au înregistrat incidente sau îmbulzeală.

Au fost prezenți parlamentari, secretari de stat, primari, șefi de instituții publice, aleși locali.

Spre deosebire de anii trecuți, niciun ministru al guvernului de coaliție PSD-PNL nu a participat la evenimentul religios, deși organizatorii au trimis invitații, începând cu șeful statului.