În perioada 19-21 octombrie 2023, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 56-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”, cel mai longeviv festival muzical din România, organizat neîntrerupt din anul 1968 la Târgoviște, cu scopul promovării Romanței – gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale.

TEMA EDIȚIEI a 56-a: „ROMANȚA ESTE DOR”

Precizăm că organizatorii sunt preocupați de înscrierea Romanței în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care se află în atenția Academiei Române și a Ministerului Culturii.

Organizatorii ediţiei a 56-a: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România și cu Uniunea Muzicienilor din Moldova.

Direcția artistică a festivalului este asigurată de Asociația Culturală „Cetatea Romanței” Târgoviște.

Evenimentul se va desfăşura la Cinematograful „Independența” din Târgovişte.

Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 2 și TVR Craiova. Seara de gală va fi transmisă în direct și de Radio România Antena Satelor.

NOUTĂŢILE EDIŢIEI A 56-a ȘI EVENIMENTELE ASOCIATE FESTIVALULUI

a. Programul Naţional de Concerte „Romanțele dorului”, eveniment asociat Festivalului Naţional „Crizantema de aur”, ediția 2023, va fi realizat printr-o suită de concerte extraordinare. Concertele sunt programate să se desfăşoare în zone istorice din România, în perioada 21 octombrie – 21 decembrie 2023. Programul își propune celebrarea valorilor identitare românești slujite de Romanță, gen muzical de patrimoniu al culturii naționale, dedicat promovării poeziei românești, a limbii române literare și a spiritului unionist, Romanța este purtătoare de DOR, în toate mesajele ei poetice, fiind expresia melodică a cuvântului românesc DOR, unic și intraductibil, aflat în patrimoniul UNESCO. Totodată vom continua, și în acest an, Programul Național „Tinerețea Romanței”, prin care dorim să promovăm Romanța în rândul tinerilor și să o includem în programa de studii la clasele de canto, în licee și facultăți de muzică, pentru a repune Romanța în drepturile ei firești, alături de alte genuri muzicale românești și internaționale. Istoria Romanței reprezintă o parte însemnată din istoria muzicii românești și a inspirat generații de compozitori în creația lor muzicală. Marile spirite naționale din trecut se vor uni prin Romanță cu cele ale tinerei generaţii, întru susținerea muzicii și a poeziei românești, care slujesc patrimoniul naţional, dragostea de țară, de locurile natale, de valorile creștine, morale și spirituale ale poporului român, de tradiţiile şi de identitatea noastră culturală;

b. Masă rotundă „Uniți întru Romanță” – sâmbătă, 21 octombrie 2023, ora 11.00. Evenimentul se va desfășura la Muzeul „Casa Romanței” din Târgoviște;

c. Omagiu corifeilor romanţei – eveniment realizat cu sprijinul Fundaţiei „Henry Mălineanu” cu scopul celebrării creației compozitorului de romanțe Henry Mălineanu, precum și pentru omagierea altor mari creatori români de romanțe.