În acest an, Casa Națională de Pensii Publice va asigura un număr de 135.720 de bilete de tratament balnear. Din acestea 60.420 de bilete, repartizate pe 19 serii de trimitere cu o durata de 16 zile, vor fi asigurate  de Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă „TBRCM” S.A. Aceasta dispune de 13 hoteluri cu structuri complete de cazare, restaurant și tratament balnear în 13 stațiuni balneoclimaterice: 

Amara (jud. Ialomita)

Bala (jud. Mehedinti)
Buzias (jud. Timis)
Pucioasa (jud. Dambovita)
Bizusa (jud. Salaj)
Sarata Monteoru (jud. Buzau)
Olanesti (jud. Valcea)
Geoagiu-Bai (jud. Hunedoara)
Covasna (jud. Covasna)
Lacu Sarat (jud. Braila)
Moneasa (jud. Arad)
Nicolina (jud. Iasi)
Baile 1 Mai (jud. Bihor)

La acestea se adaugă 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Pot solicita bilete de tratament pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat gratuit beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.