SĂRBĂTORI FĂRĂ INCENDII !

 

Au mai rămas câteva zile până la Sfintele Sărbători ale Crăciunului, când toţi, cu mic, cu mare, îl aşteaptă nerăbdători pe Moş Crăciun cu darurile sale mult visate, împodobind casa cu coronițe, lumânări, ornamente, beculețe şi lumini electrice.

Împodobirea Pomului de Craciun reprezintă un moment foarte important pentru fiecare dintre noi, un moment de sărbătoare şi bucurie, în special pentru cei mici.

Pentru ca Sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, iar amintirea acestor clipe să nu fie umbrită de tragedii, pentru siguranţa dumneavoastră şi a celor dragi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa vă reaminteşte câteva reguli de prevenire a incendiilor care trebuie respectate în această perioadă:

NU UITAŢI! Tradiţionala sacrificare a porcului din această perioadă nu trebuie să vă pună în pericol gospodăria. În acest sens respectaţi următoarele reguli:

* * *

În această perioadă, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. “Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa desfăşoară o serie de activităţi activităţi de îndrumare şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor, la unităţi de turism şi alimentaţie publică, la bisericile şi mănăstirile din judeţ, precum și la spații comerciale (de tipul supermarketuri/hipermarketuri), unde este preconizat un aflux mare de persoane. Cu această ocazie, pe lângă identificarea şi înlăturarea potențialelor neconformități pe linia apărării împotriva incendiilor, colegii noștri vor asigura instruirea personalului angajat, astfel încât acesta să-şi însușească și să respecte regulile de prevenire a incendiilor şi, la rândul lor, să le transmită utilizatorilor.

De la începutul anului şi până în prezent, au fost verificate 98 de obiective din categoria unităţilor de turism (hoteluri, moteluri, cabane, pensiuni) şi alimentaţie publică (restaurante, cluburi, baruri, discoteci), unde inspectorii de prevenire au identificat 341 neconformități, dintre care 19 au fost remediate pe timpul verificărilor, fiind aplicate 235 sancţiuni contravenţionale principale (în cuantum de 32.500 lei).

În urma controalelor, nu au fost constatate încălcări grave privind securitatea la incendii, sens în care nu s-a impus aplicarea sancțiunii complementare de oprire a funcționării.

Toate subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, care sperăm să fie cât mai puţine, pentru ca cetăţenii dâmboviţeni să petrecă în linişte şi siguranţă sărbătorile de iarnă.



Cetăţeni, nu uitaţi!

Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA