Administrația locală a orașului Pucioasa a găsit rezolvarea problemei alimentării cu apă potabilă. În urma unei vizite în teren în care au fost evaluate toate sursele de apă din zona montană, primarul Constantin Ana a anunțat care este soluția.
"Cea mai mare problemă a orașului nostru este alimentarea cu apă potabilă!
Timp de doi ani de zile am tot căutat soluții, împreuna cu toate părțile implicate (Compania de apă, Apele Române, Consiliul Județean Dâmbovița).
În tot acest timp am sperat însă și la finalizarea lucrărilor Companiei Naționale de Investiții, pe proiectul UAT Fieni.
Ce nu am făcut eu până vineri este un lucru simplu și poate esential! Vineri, alături de colegii mei și cu un reprezentant al Companiei de apă am făcut un pas simplu, dar foarte important. Am mers în toată zona montană și am identificat la fața locului toate sursele de apă ce au fost prezentate ca și solutie pentru alimentarea orașului nostru!
Deși informatiile sunt în mare dezamăgitoare, astăzi avem în sfârșit o radiografie clară a situației!
Astfel, izvoarele din zona Răteiu - Galma, împreuna cu cele 4 foraje din zonă, asigură un debit maxim de 155 litri/secundă, iar în medie debitul este între 80-100 l/s.
Ce ne spune acest lucru? Ne confirmă faptul că, la finalizarea (foarte greoaie) a conductei realizate pe CNI (unde contractul de lucrări a fost reziliat!) și în condițiile aproape imposibile de refacere a conductei de 3,8 km din amonte, realizată de CJD, tot nu vom avea apă din munte!!!
Practic, toată apa din zona Gâlma - Răteiu, abia acoperă necesarul localităților din zona de nord a județului!
Apoi am urcat la 7 Izvoare. Zona superbă, unde doar unul dintre aceste izvoare mai furnizează apă în cantități impresionante (o medie de 400 litri/secundă).
Numai că, locația acestor izvoare este foarte greu accesibilă, în amonte de lacul de acumulare de la Scropoasa, lac ce captează în final toate aceste izvoare, râul Ialomița și apa ce vine din Bolboci printr-un canal de fugă.
Relieful zonei, diferența de nivel, lungimea, diametrul conductei ce urmează a fi proiectate, m-au făcut să trag o concluzie: această construcție nu este imposibil de realizat, dar bugetul necesar se ridică, după estimările specialiștilor, la câteva zeci de milioane de euro!!!
Așa că, la 35 de ani de la lansarea acestei idei, probabil se vor mai adăuga 10-15 până la finalizarea acestei investiții importante!!!
Ce este de făcut astăzi?!
E clar că avem o singură variantă!
Aducțiunea din conducta MHC Water Power, ce aduce apa din Lacul Scropoasa, trecând prin Lacul Dobrești în zona Barajului Pucioasa!!!
Am verificat calitatea apei, am primit confirmarea calității ei, asa ca vom parcurge în curând toate etapele legale pentru exproprierea culoarului pe care ca trece aceasta conductă!
Avem toate șansele ca, la sfârșitul anului viitor, să bem la robinet apă curată!", spune primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.