Birocrația stufoasă a programelor de finanţare le dă bătăi mari de cap administrațiilor locale.
România este printre țările cu cele mai reduse rate de succes în accesarea fondurilor europene, la această situație contribuind și inerția autorităților însă, de multe ori, necunoașterea unor reguli de bază și procedura birocratică blochează accesul la banii comunitari.
Chiar dacă documentația este destul de stufoasă și procedura birocratică, sunt primari care nu se simt descurajați. Deși, vorbește deschis despre problemele cu care se confruntă, primarul orașului Pucioasa crede că singura posibilitate de dezvoltare a localităților o reprezintă banii comunitari și le cere celor care vor ajunge în forurile de decizie europene să facă demersuri susținute în sensul flexibilizării condițiilor de accesare a fondurilor.
"Avem cele mai stufoase ghiduri din Europa și trebuie făcute multe demersuri pentru a deveni mult mai flexibili. Avem cele mai restrictive condiții și, din aceste motive, reușim să ne punem de multe ori bețe-n roate singuri. Vă dau ca exemplu, printr-o scăpare sau nu, am pierdut la trei proiecte parcările ca și cheltuieli eligibile pentru că nu se încadrează în categoria lucrărilor de infrastructură rutieră, dacă vă vine să credeți. Nu știu ce sunt, dar în lege nu apar, ghidul nu le-a definit ca atare, prin urmare 7 miliarde de lei vechi vor trebui susținuți de primăria Pucioasa. Mai mult, POR 2021-2027 probabil că va fi ultimul. Suntem într-o perioadă în care ghidurile de finanțare se vor contura, axele de finanțare se vor defini. Cu siguranță că cei care ajung acolo (n.r. la PE) au ca sarcină numărul 1 sau misiunea numărul 1 pentru noi, ca țară, să negocieze condiții favorabile cetățeanului care este beneficiarul final al acestor proiecte. Mi se pare că suntem într-un concurs pe care l-am câștigat demult. Avem cele mai stufoase documentații. Pentru o licitație de lucrări terminată trebuie să mă prezint la ADR cu 56 de bibliorafturi semnate pagină cu pagină, sunt vreo 25.000 de pagini pe care trebuie să le iau bucată cu bucată...Cei care se vor duce în Parlamentul European trebuie să ne ajute să scăpăm din acest hățiș în care suntem în acest moment. E un adevărat război să obții o finanțare. Le spuneam celor din Portugalia ce înseamnă pentru noi un proiect european și nu există nivel de comparație. O cerere de finanțare are la ei câteva sute de pagini, iar eu prima cerere de finanțare am dus-o cu o dubă, avea un metru cub. Acum lucrăm pe MySMIS, dar tot complicate sunt", a explicat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.