Premieră pentru administrația locală târgovișteană! A fost lansată o platformă care va permite primul proces de bugetare participativă la nivelul municipiului Târgoviște. Este vorba despre platforma targoviste-decide.ro care va deveni operațională începând cu 1 iulie, moment de la care târgoviștenii vor putea depune proiecte.

"În linii mari, este vorba de o procedură prin care cetățenii sunt implicați în decizia administrativă și vor decide modul în care suma de 1,2 milioane de lei (bugetul stabilit anul acesta pentru investiții) va fi cheltuită. Prin intermediul acestei platforme, târgoviștenii vor fi implicați direct atât în zona de depunere a proiectelor, cât și în zona de votare a acestora. Gama domeniilor în care pot fi depuse proiectele este una destul de largă.Procedura de depunere a proiectelor este deosebit de simplă, această platformă online arată toți pașii care trebuie parcurși în vederea depunerii acestor proiecte. Persoanele trebuie să se autentifice în cadrul acestei platforme unde are acces la toate informațiile", a precizat primarul Cristian Stan. 

Vor fi finanțate trei proiecte fiecare cu o valoare maximă de 400 000 de lei. Perioada de depunere a proiectelor este 1-31 iulie, comisia analizează proiectele în perioada 1-14 august, lista propunerilor eligibile se publică pe 27 august, iar cetățenii pot vota proiectele eligibile în perioada 27 august-10 septembrie. În perioada 11-30 septembrie se  vor desfășura întâlnirile în cartiere. Se va face un punctaj și doar trei dintre proiecte vor fi finanțate.