O situație scandaloasă la nivelul județului Dâmbovița pe contractele de asociere dintre CJD și mai multe primării este semnalată de șeful administrației județene, Alexandru Oprea. Acesta a remarcat, într-o conferință de presă, că a dispus o analiză serioasă pe acest subiect, întrucât nu se lucrează pe niciuna dintre cele 33 de asocieri din județ.
"Am dispus o analiză la nivelul CJD pe asocierile aflate în lucru, avem 33 de asocieri. Nu se lucrează pe absolut niciuna. CJD a bugetat toate sumele necesare pentru astfel de lucrări. Nu înțeleg această pasivitate! Nu înțeleg pasivitatea primarilor. Săptămâna trecută le-am trimis adrese prin care le solicităm ca, în termen de 10 zile, să ne comunice ce se întâmplă pe aceste contracte unde suntem asociați secunzi. Dacă nu se înțelege acest lucru, vom rezilia contractele cu aceste firme care vin doar la lucrări, dar nu lucrează!" , a declarat Oprea. El a precizat că unul dintre motivele invocate de mulți dintre contructorii care nu-și onorează obligațiile contractuale este acela că nu au forță de muncă suficientă, situație care se regăsește nu numai la contractele pe asociere.
Totodată, președintele CJ a subliniat că valoarea sumelor decontate la nivelul județului pe Programul Național de Dezvoltare Locală este mult prea mică lucru de care s-a declarat extrem de nemulțumit.
"Fac un apel la constructorii care au lucrări pe PNDL să lucreze. Săptămâna trecută, a fost suplimentat bugetul Ministerului Dezvoltării pe PNDL cu 500 de milioane de lei ceea ce este un semnal că fondurile nu așteaptă ca noi să ne trezim și alți constructori lucrează. La nivelul județului Dâmbovița, s-au făcut decontări de 77 de milioane de lei, extrem de puțin, în comparație cu targetul pe care ar trebui să-l avem de 250 de milioane de lei", a arătat președintele CJD, Alexandru Oprea.