Vești îmbucurătoare pentru locuitorii orașului Pucioasa! Primele proiecte pe fonduri europene întocmite și depuse în mandatul actualului primar încep să dea roade, anunță edilul.
"ADR SUD Muntenia ne-a comunicat oficial ca s-a terminat evaluarea primului proiect pe fonduri europene depus de către Primăria Pucioasa în mandatul meu.
Este vorba de proiectul pe AXA7, ce are ca și obiectiv Reabilitarea și modernizarea cartierului Pucioasa Sat, a străzilor Carierei, Stadionului, Dacia, Libertatii, 1 decembrie 1918, bulevardul Gării, Avram Iancu si Aleea Ardealului, precum ci și crearea a două parcuri, în zona Stadionului și la Gară!
Proiectele ce sunt evaluate la minim 80 de puncte vor intra direct la finanțare și, spre satisfacția noastră, punctajul obținut de acest proiect a fost unul impresionant: 91,4 puncte!
Mai mult, săptămâna aceasta a avut loc vizita pe teren a celor de la ADR pentru evaluarea proiectului depus pe AXA3, ce are ca obiectiv Reabilitarea termică a blocurilor de pe Avram Iancu. Și această actiune s-a încheiat cu succes!", spune primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana.