COMUNICAT DE PRESĂ
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat astăzi, 19 noiembrie 2020, alături de primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, la ședința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (CpDR), eveniment ce a avut loc în municipiul Alexandria, județul Teleorman.
Pe ordinea de zi a întâlnirii s-au aflat patru proiecte de hotărâre, respectiv: proiectul de hotărâre privind aprobarea componenței Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia; proiectul de hotărâre privind desemnarea președintelui și a vicepreședintelui CpDR din Regiunea Sud Muntenia; proiectul de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia în Comitetul de Monitorizare a Programului Operațional Regional 2014 - 2020; proiectul de hotărâre privind aprobarea listei de proiecte strategice a căror documentație tehnică urmează să primească finanțare, potrivit OUG 88/2020, Apelul 2.
Pentru următoarea perioadă, județul Dâmbovița va fi reprezentat în cadrul Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan, primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, și Constantin Stroe, primarul comunei Șotânga.
Totodată, în contextul acestei întâlniri, au fost prezentate atât informări cu privire la viitorul exercițiu financiar, în vederea implementării Programului Operațional Regional 2021 - 2027 (POR), iar pentru Regiunea Sud Muntenia s-a discutat de alocarea a 1,3 miliarde Euro.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcționează pe principii parteneriale, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităților de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
CpDR Sud Muntenia are în componență 28 membri, câte patru din fiecare județ din regiune (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova şi Teleorman), respectiv președintele consiliului județean, reprezentantul consiliilor locale municipale, reprezentantul consiliilor locale orășenești și reprezentantul consiliilor locale comunale.
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița