Salariile primarilor și ale viceprimarilor au crescut prin legea 513 / 2017, care stabileşte coeficienţii de ierarhizare.
"E o chestiune nouă care a creat și va crea probleme pentru viitor (....) Vor fi multe disfuncționalități în sensul că o primărie care are fonduri va putea să-și facă salariile până la limita salariului viceprimarului iar alta să nu aibă fonduri și să rămână în stadiul actual (...) Nu se știe câte localități vor putea susține acest efort financiar. Din acest punct de vedere, la mine, la Niculești, am păstrat o proporție între ceea ce a avut la 1.02.2017 atunci când a avut ultima mărire de 20% după care am venit cu o mărire între 10-40%. Cel mai mic salariu în Primăria Niculești este de 19 milioane de lei brut (...) Am încercat, în medie, cam 4-5 milioane am crescut la fiecare cu posibilitatea să poți să crești (...)" , spune primarul comunei Niculești, Dorinel Soare.
"40 de milioane pentru un primar în ziua de astăzi nu este un salariu motivant și îndestulător (...) Orice muncă trebuie răsplătită", mai spune edilul care a precizat că salariul său a scăzut după noua lege.
"Aveam 8.100 lei după sistemul vechi, iar acum voi avea 6.250. A scăzut salariul pentru că nu se mai aplică după decizia Curţii Constituţionale, care ne dădea voie la nişte sporuri de dispozitivi, aveam AEP-ul etc. Singura indemnizaţie acum este acest coeficient".
La Răzvad, salariile celor din administrația locală au crescut cu până la 25%, spune primarul Emanuel Spătaru.
"Am reușit să facem o creștere moderată, nu este deloc forțată, astfel încât, până la sfârșitul anului, salariile să poată fi asigurate și plătite fără efort. Sigur că s-ar fi putut mai mult, însă, le-am cerut să tragă până la sfârșitul anului, să-mi arate că merită o creștere salarială și abia după putem discuta despre această problemă. Vreau să-i scot din amorțeala în care au intrat de ceva vreme, reușesc pe alocuri, dar nu în totalitate. Am început de curând o acțiune destul de intensă privind colectarea vbanilor pentru taxe și impozite. Încă de luni, angajații primăriei Răzvad își desfășoară activitatea pe teren pentru două motive: colectarea taxelor și impozitelor și pentru a trimite înștiințările înainte de a fi amendați pentru curățenia din localitate", a explicat Spătaru. El a mai adăugat că, în urma creșterilor, cel mai mic salariu din primăria Răzvad ajunge la 2100 de lei brut.