Primăria Moreni a semnat, astăzi, contractul  de proiectare și execuție pentru modernizarea a 6 străzi din municipiu, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Dâmbovița.

Astfel, peste 2 km din municipiu vor intra într-un amplu proces de modernizare.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 4.000.000 de lei, Consiliul Județean Dâmbovița contribuind cu aproape 2.000.000 de lei prin Programul Județean de Dezvoltare Locală.
 
”Pot spune că PJDL este o reușită!
O demonstrează numărul de contracte încheiate în cei doi ani de când a fost lansat: sunt 107 parteneriate încheiate cu 60 de primării cu o valoare totală de peste 230.000.000 de lei.
Din această sumă, 97.000.000 de lei reprezintă contribuția Consiliul Județean Dâmbovița”, a arătat președintele CJD, Corneliu Ștefan.
 
Ne-am lovit de niște lucruri legate de faptul că, atunci, când s-au făcut cadastrele pe străzi, am constatat că datele noastre nu corespundeau cu realitatea. A trebuit să facem demersuri pentru a le înregistra în domeniul public, lucruri care ne-au întârziat și ne-au făcut să ajungem foarte târziu. Deși, contractul este pe 24 de luni, rog constructorul să facem împreună un efort și să terminăm mai repede aceste lucrări, mai ales că sunt străzi foarte importante din municipiu”, a precizat primarul Constantin Dinu.