Președintele PSD Dâmbovița, senatorul Adrian Țuțuianu și-a arătat nemulțumirea față de modul în care unii dintre primari au înțeles să pregătească documentațiile pentru proiectele cu finanțare prin PNDL!
El le-a atras atenția, într-o conferință de presă, că cine nu are chef de muncă va pierde finanțarea și le-a cerut urgentarea depunerii documentațiilor necesare.
"Fac un apel la toți primarii pentru urgentarea depunerii documentațiilor necesare încheierii contractelor de finanțare pe OUG 28/2013. Este aproape de neînțeles să primești soluții de finanțare la proiectele pe care le ai, dar să fii nepregătit și să nu faci nimic pentru a depune în termenul legal aceste documentații. Termenul limită este 30 octombrie! Deci, cine nu depune până la această dată va pierde finanțarea, iar sumele vor fi redistribuite către cei care au chef de muncă. Este de neînțeles ce se întâmplă la momentul acesta. Anul trecut, am absorbit în Dâmbovița 86 de milioane de lei. Anul acesta, nu s-au absorbit 30 de milioane ceea ce este de-a dreptul dramatic!", a declarat liderul social-democrat.