Micuții din cele șase grădinițe din orașul Pucioasa au primit astăzi, de Moș Nicolae, daruri din partea primăriei!
Pe post de Moș Nicolae au fost primarul Constantin Ana și city-managerul, Alin Nițescu.
"Astăzi a fost una din zilele în care m-am bucurat că ocup funcția de primar al orașului Pucioasa!!!
Cei aproape 400 de copii (minunați!!!) din cele 6 grădinițe ale orașului nostru, au primit cadouri din partea instituției pe care o reprezint(...)
Indiferent de numărul cadourilor pe care le-au primit acasă, indiferent de consistența lor, bucuria pe care au trăit-o la primirea cadourilor în colectivitate a fost mare și ne-a contaminat și pe noi!", spune primarul Constantin Ana.