A fost un an bun pentru comuna dâmbovițeană Poiana, spune primarul Marian Șerban, care își exprimă speranța ca în 2018 să înregistreze mai multe reușite în plan administrativ.
"Anul acesta am inaugurat două obiective de investiții, înființare canalizare menajeră în comuna Poiana, un centru de zi pentru copii aflați în situații de risc pe care am reușit să-l finalizăm. În rest, investiții mai mici. Anul viitor, cu siguranță vor fi mai multe investiții. Deja am semnat două contracte de finanțare pe PNDL II cu cele două școli 1 și 2 și urmează să semnez și contractul privind acel kilometru de canalizare care nu a fost cuprins în proiectul din 2011. Totodată, am depus un proiect pentru achiziționarea unui buldoexcavator prin GAL Titu, la AFIR și așteptăm să semnăm contractul de finanțare. Anul viitor, vom acorda 40 de loturi de case pentru tinerii căsătoriți conform legii 15 /2003. Sper ca CJ să asfalteze drumul de la Lungulețu la Poiana, DJ 711B, pentru că arată ca după bombardament. Are circa 2 kilometri și se pare că va fi prins în programul de investiții pentru anul viitor. Eu le-am acoperit pe ale mele din localitate", a spus primarul Marian Șerban, în cadrul unei conferințe de presă.