Informația potrivit căreia primari PNL se alătură social-democraților s-a confirmat la doar o zi de la lansarea ei în spațiul public de către un vicepreședinte al principalului partid de guvernământ.

Este vorba despre 6 primari,  liberalii Costin Barbu - Crângurile, Valentin Mihalache - Dărmănești, Florin Iordache - Moțăieni, Iulian Costache - Uliești, Bogdan Tița - Ulmi și primarul UNPR de la Crevedia - Florin Petre, care au participat vineri, la ședința Comitetului Executiv Județean al PSD Dâmbovița.

"Pentru mine, întărirea echipei Partidului Social Democrat este o prioritate. Iar lucrul acesta se face atât cu oameni crescuți în partid, cât și prin deschidere față de cei din exterior, care doresc și pot să ajute.

Primarii despre care facem vorbire au rezultate și au proiecte de viitor. Guvernul PSD, pentru că și asta e foarte important, a susținut total și fără nicio diferență, toate proiectele comunităților locale. Iar asta le-a demonstrat și lor că suntem partid serios și ne respectăm promisiunile. Eu, personal, la toate întâlnirile pe care le-am avut, fie că am mers la ministere, la Fondul de Mediu, la CNI, la ANL, peste tot am chemat lângă mine toți primarii cu proiecte la instituția respectivă, fără să mă uit că sunt de la PSD sau PNL. Pe noi ne interesează oamenii!", a declarat președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

La rândul său, vicepreședintele PSD, deputatul Corneliu Ștefan spune că vor mai urma și alții, însă, a evitat să dea exemple. Mai mult, el susține că sunt și edili PNL cu care PSD nu are ce discuta și cu care se va lupta în următoarea bătălie electorală.

"Mai sunt și alți primari cu care nu avem ce să discutăm din punct de vedere al unei echipe pentru 2020", a precizat luni, într-o conferință de presă, vicepreședintele PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan. Potrivit unor surse,  primarii liberali de la Glodeni, Găești, Titu, Răcari nu ar intra în grațiile social-democrației, chiar dacă doi dintre ei (Titu și Răcari) au îmbrățișat, odată, această doctrină...

El a spus că sunt și primari PSD care nu vor mai candida la alegerile locale  din 2020. "Unii nu mai vor din cauza vârstei, alții vor să lase locul altor oameni din echipa lor", a mai adăugat liderul social-democrat.

Cum își "liniștește" Grozavu colegii!

În tabăra liberală, cutremurul politic a generat replici de-a dreptul amuzante. Conform unor surse din partid, interimarul Gabriel Grozavu le-ar fi transmis colegilor, prin intermediul grupului de Whatapp, un îndemn la calm, prudență și răbdare. El a  încercat să-i liniștească pe colegii săi, spunându-le că niciunul dintre cei  cinci primari PNL nu vor părăsi partidul (caz în care și-ar pierde mandatele), punând totul pe seama unui joc de imagine al PSD.