Hărţuirea sexuală şi cea psihologică, atât în public, cât şi în privat au devenit infracţiuni odată cu adoptarea în Camera Deputaţilor a unei propuneri legislative în acest sens.

 

Amenzile sunt consistente, între 3.000 şi 10.000 de lei.

Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică atât în public, cât şi în privat.

Este cea mai importantă modificare a Legii privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Amendamentul a fost adoptat de Camera Deputaţilor ca for decizional, iar legea merge acum la promulgare la şeful statului.

O altă modificare a legii constă în faptul că aceste comportamente de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 de lei la 10.000 de lei.

Dispoziţiile legii vor fi puse în practică de MAI prin ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei sau din cadrul Poliţiei de frontieră.

Și poliţiştii locali pot constata contravenţiile şi aplica amenzile.