Reprezentanții Pro România avertizează asupra pericolului producerii celui mai mare jaf din istoria postdecembristă a României. Purtătorul de cuvânt al formațiunii politice condusă de Victor Ponta, Cătălin Olteanu, susține că se dorește privatizarea netransparentă a Loteriei Române.

"Liviu Dragnea joacă România la loterie! Ultima manevră prin care vrea să vândă una dintre cele mai valoroase companii de stat o ascunde în spatele Fondului Suveran. Astfel, Loteria Română se dorește a fi privatizată într-un mod netransparent, să fie vândută unor investitori numai de ei știuți fără ca statul român să câștige ceva în mod real. Se prefigurează cel mai mare jaf din istoria postdecembristă a României. Pro România se va lupta în parlament să blocheze legea privind funcționarea Fondului Suveran de Investiții. Loteria Română este, în ultimii ani, una dintre cele mai profitabile companii din portofoliul statului român", a declarat Cătălin Olteanu, luni, într-o conferință de presă.