Senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, insistă pe subiectul referitor la împărțirea sumelor din cote defalcate din TVA către unitățile administrativ-teritoriale din județul Dâmbovița. El susține într-o postare pe pagina sa de Facebook că reținerea unei sume de 20 de milioane de lei are drept motivație  împărțirea discreționară, în funcție de interesele conducerii PSD Dâmbovița. 

"Consider acest act un veritabil #ABUZ în serviciu.SUGEREZ PRIMARILOR DIN TOT JUDEȚUL, indiferent de culoarea lor politică, să atace hotărârea Consiliului Județean (pentru că este nelegală). Mă aștept ca și consilierii județeni ai PNL să facă același lucru. De asemenea, mă aștept ca, la prima ședință de consiliu județean, să propună un proiect de hotărâre privind repartizarea banilor reținuți (NELEGAL) - e suficientă o sumă de rezervă de 3-4 milioane lei pentru situații deosebite (cum s-a procedat întotdeauna).

E de noaptea minții cum niște #impostori care nu au nicio treabă cu județul ăsta își fac jocurile lor murdare pe seama muncii altora (primari, consilieri etc). Din acest motiv am continuat să mă bat cu ei până la capăt!

P.S: Am spus de 3 luni de zile că ce face Liviu Dragnea cu bugetul e o bătaie de joc la adresa tuturor primarilor din România. Astăzi vin confirmări pe bandă rulantă, NU de la primari ai opoziției, ci de la edili social-democrați, care simt pe pielea lor asta. Revin cu declarații ale acestora!", spune Țuțuianu.

În replică, vicepreședintele CJ, Alin Manole susține că afirmațiile făcute în spațiul public sunt răuvoitoare sau chiar mincinoase. 

Sumele nu au fost împărțite discreționar, ci după o formulă pusă la dispoziție de ministerul Finanțelor, a arătat vicepreședintele CJ, Alin Manole, joi, într-o conferință de presă. Mai mult, Consiliul Județean Dâmbovița a remis presei un comunicat în care vine cu explicații suplimentare.
"Conform Legii 50/ 2019, Legea Bugetului de Stat, pe anul 2019, alocarea sumelor cotei de 7,5% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat, în anul 2019, se repartizează în mod egal județelor, în limita sumei de 28. 492 mii lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean.
În cadrul fiecărui județ, fondul la dispoziția consiliului județean se repartizează integral, în anul 2019, comunelor, orașelor și municipiilor, prin hotărâre de consiliu județean. Hotărârea de consiliu județean se comunică directorului general al Direcției Generale a Finanțelor Publice, Instituției Prefectului și unităților administrativ-teritoriale.
Față de cele prezentate mai sus, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, suma de 28. 492 mii lei va fi repartizată integral, în cursul anului 2019, prin hotărâre de consiliu județean, în funcție de solicitările și necesitățile fiecărei unități administrativ-teritoriale.
Pentru a elimina orice confuzie legată de suma corespunzătoare cotei de 7,5% din impozitul pe venit, estimat a se încasa la bugetul de stat, repartizarea conform legii bugetului de stat și suma constituită „fond de rezervă bugetară la dispoziția consiliului județean”, conform Legii 273/ 2006, privind finanțele publice locale, precizăm că aceasta din urmă va fi prevăzută și repartizată în conformitate cu prevederile legale în bugetul local pe anul 2019, în cuantum de până la 5%, din volumul cheltuielilor cuprinse în buget, și utilizată pentru situații neprevăzute, calamități naturale și alte cheltuieli urgente", se arată în document.