INTERPELARE

Adresată doamnei Ecaterina Andronescu,

MINISTRU AL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

 

Obiectul interpelării: Palatul Copiilor din Târgovişte are nevoie de lucrări de consolidare şi reabilitare

 

Stimată doamnă ministru,

 

De mai multă vreme, judeţul Dâmboviţa aşteaptă sprijin financiar din partea instituţiei pe care cu onoare o conduceţi, în vederea reconsolidării şi conservării Palatului Copiilor din Târgovişte, o clădire de patrimoniu situată în inima municipiului, un loc unde, de-a lungul timpului, mii de elevi din judeţ au îmbinat pasiunea şi talentul în diferite activităţi extraşcolare de natură tehnică sau culturală, obţinând numeroase premii la competiţiile pe diferite domenii.

 

Doamnă ministru,

 

Construcţia în care funcţionează Palatul Copiilor din Târgovişte are în spate o istorie frumoasă. Imobilul a fost ridicat în anul 1930, după planurile arhitectului italian Romano de Simion, la acea vreme, profesor al Facultăţii de Arhitectură din Bucureşti.

 

Din 1948, odată cu naţionalizarea, clădirea a fost recompartimentată, devenind, până în 1989, „Casa Pionerului”. În momentul de faţă, instituţia, emblematică pentru municipiul Târgovişte, este deservită de 18 cadre didactice, care pregătesc copiii în cadrul a 16 cercuri de muzică, artă textilă, informatică, robotică, aeromodelism, literatură, dans sportiv, radio-orientare etc. Peste 1.500 de elevi vin aici cu dragoste şi mare plăcere, atraşi de pasiunile pe care le-au dezvoltat şi cultivat cu sprijinul instructorilor.

 

Doamnă ministru,

 

Consider că, tocmai de aceea, se impune intervenţia majoră a ministerului şi a celorlalţi factori de decizie, pentru a salva de la ruină nu numai această clădire de patrimoniu, ci instituţia în sine.

 

Imobilul a avut de suferit din cauza cutremurelor din 1940 şi 1977. Structura de rezistenţă a fost grav afectată, clădirea fiind acum cuprinsă în clasa I de risc seismic. Este nevoie, aşadar, să fie realizate, de urgenţă, lucrări de reconsolidare şi reabilitare, astfel încât să nu existe probleme pe viitor, iar copiii noştri să beneficieze în continuare de locul lor, de spiritul acestei instituţii, care a sprijinit şi ea la crearea şi întărirea unor personalităţi şi caractere, a deschis porţile elevilor spre viitor.

 

În acest context, vă rog, doamnă ministru, să analizaţi cu atenţie situaţia Palatului Copiilor din Târgovişte şi să dispuneţi alocarea de fonduri pentru salvarea acestei clădiri, oază de bucurie şi pasiune a elevilor dâmboviţeni.

 

Solicit răspuns în scris.

 

 

 

DATA                                                                    DEPUTAT

15.04.2019                                                          Corneliu Ştefan